Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a transmis, joi seară, un comunicat de presă care cionține informații nereale cu privire la prezentarea lui Daniel Bonar în Unitatea de Primire a Urgențelor după ce a fost atacat în zona unui gater din Mălini.
„În data de 09.12.2020 în jurul orei 23:00, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” s-a prezentat domnul Bodnar Daniel care a declarat ca a fost agresat și a solicitat consult medical. I s-a spus ca, mai întai, trebuie să lase buletinul pentru a i se face fișă de urgență după care va fi preluat. După această discuție domnul Bodnar a părăsit Unitatea de Primiri Urgențe fără să mai facă fișă de prezentare”, medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.
În realitate, Daniel Bodnar a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor în jurul orei 21.30 și a plecat după ora 23.00 spre un spital din Cluj unde a primit îngrjiri medicale.
Daniel Bodnar a fost atacat, miercuri seară, după ce a urmărit un transport suspect de bușteni până în poarta unui gater din Mălini. Acolo mai multe persoane au aruncat cu pietre și bolovani spre mașina tânărului.
O piatră a spart geamul portierei și l-a lovit în cap. Cioburile sărite de la geam l-au rănit în zona ochilor, pe față și pe mâini. Alte pietre i-au spart parbrizul și au provocat alte distrugeri la microbuzul cu care se deplasa.

Mai multe informații:
- VIDEO Daniel Bodnar atacat violent de hoții de lemne, la Mălini! Imagini terifiante cu sânge șiroind pe fața activistului de mediu
- VIDEO Paznicii Spitalului Județean, trimiși să întrerupă un interviu cu Daniel Bodnar, ajuns la UPU după ce a fost atacat de hoții de lemne: „M-o sunat șeful să vă scot afară!”
- Cu ochii plini de cioburi, Daniel Bodnar a plecat la Cluj pentru a primi tratament, după ce a așteptat o aproape două ore la UPU Suceava
- Ministrul Vela trimite Corpul de Control la IPJ Suceava după șirul de agresiuni împotriva lui Daniel Bodnar
- Ședință operativă cu șefii structurilor MAI și din domeniul silvic, la Prefectura Suceava, după ce ministrul Vela a trimis Corpul de Control în județ după atacul împotriva lui Daniel Bodnar
- USR PLUS Suceava condamna cu fermitate agresarea activistului de mediu Daniel Bodnar
- Liderul AUR, George Simion, cere intervenția urgentă a autorităților după atacul asupra lui Daniel Bodnar
- VIDEO IPJ Suceava anunță că a deschis dosar penal pentru „distrugere” și „lovire sau alte violențe” după atacul asupra lui Daniel Bodnar
- Ministrul Vela l-a sunat pe Daniel Bodnar ca să-l întrebe de sănătate și să-l felicite pentru implicare: „Are tot sprijinul meu. Sunt convins că această întâmplare nu-i va știrbi curajul”
- VIDEO Daniel Bodnar și-a dus familia în străinătate: „Stau departe de soție și de fetiță pentru că nu sunt în siguranță aici în Suceava”