În perioada 2-5 decembrie, s-a desfășurat, în mediul online, cea de-a VIII-a ediție a conferinței „Career advice for students”, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava şi de Asociația studențească „A ȘtI DC”. Această ediție și-a propus să aducă studenții față în față cu antreprenori renumiți, prin organizarea unor traininguri care să contribuie la dezvoltarea tinerilor în domenii necesare antreprenoriatului.
Conferinţa a avut loc pe data de 2 decembrie şi peste 100 de studenți au avut ocazia să discute cu antreprenori care au afaceri devenite lider în domeniul lor de activitate: Dragoș Anastasiu, lider în industria transportului internațional de persoane (Eurolines), Felix Patrașcanu, lider în domeniul curieratului (Fan Courier), Simona Pirtea, în domeniul Consultanței juridice (Enache Pirtea & Asociații), Alexander Stoica-Marcu, în domeniul marketingului online (Product Lead).
„Am fost foarte bucuros când am aflat că voi participa la această conferință și le voi spune din experiența mea, cu greșelile pe care uneori le-am făcut și de aici se pot învăța multe. Cred că antreprenoriatul poate rezolva o mulțime de probleme ale României, poți rezolva probleme sociale și mai poți câștiga și bani din asta. Fan Courier este unul din copiii mei, dar eu vă invit să aveți un echilibru între viața personală și business, pe parcurs, și un lucru foarte important - să vă înconjurați de oameni competenți”, a spus Felix Patrașcanu, lider în domeniul curieratului.
De asemenea, antreprenorii prezenţi în cadrul conferinţei au spus că oamenii de afaceri locali trebuie să discute despre business-ul lor şi să creeze comunităţi prin care să se sprijine reciproc, dar au punctat și cât de important este să ai experiență în domeniul în care vrei să faci performanță.
„Vârsta la care începi un business contează doar prin prisma experienței pe care ai reușit să o acumulezi, riști să o dai de gard dacă ești extrem de neexperimentat, poți să ai experiența necesară și la 22 de ani, poți să o ai și la 50, că ești tânăr, că ești bătrân, nu contează. Eu am cel puțin 10 idei de afaceri pe zi, important e să găsesc omul cu care să pornesc la drum. E nevoie de perseverență în business, lumea abandonează prea repede și de asta sunt puțini care duc ideile până la capăt”, a mărturisit Dragoș Anastasiu, lider în industria transportului internațional de persoane.
„Mă bucur tare mult să fiu astăzi alături de voi, mai ales că sunt suceveancă și mă simt acasă. În afaceri e nevoie de idei, de tineri și de implicare ca să ridicăm Suceava prin antreprenoriat, iar voi puteți face schimbarea”, a punctat Simona Pirtea.
Trainingurile oferite pentru studenţii USV au fost gratuite şi extrem de apreciate de peste cei 110 participanţi. Scurtele formări au avut următoarele teme: Leadership (Oana Yucel, Trainer, Couch, Founder YEAP), Legislaţie de afaceri (Simona Pirtea, Managing Partner Enache Pirtea & Asociaţii), Marketing digital (Alexandra Manafu, Performance Team Leader Evonomix), Public speaking (Cristina Onofrei, DTM Toastmasters International) şi Antreprenoriat studenţesc (Razvan Ungurașu, Manager Raisis Software).
Conferinţa şi trainingurile fac parte dintr-un proiect coordonat de conf.univ.dr.ec. GHIUŢĂ Ovidiu-Aurel şi susţinut printr-un minigrant în cadrul programului Universitatea Antreprenorială, finanțat de către Romanian-American Foundation. Prin intermediul aceluiaşi finanţator, Ovidiu Ghiuţă a beneficiat în anul 2019 de o bursă Fulbright în domeniul antreprenoriatului, cu durata de un semestru, la Universitatea din Rochester, Statele Unite ale Americii.