La 28 decembrie 2020, ora 19.31, prin 112 s-a sesizat despre faptul că pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală unei persoane, iar autorul a părăsit locul accidentului.
Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 19:26, Iulian A., de 18 ani, din Bogdănești, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni, pe direcția Fălticeni - Suceava, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 76 de ani, localnică, care era angajată regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a femeii, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost examinată de către medicul de gardă și s-a stabilit diagnosticul: „TCC, contuzie gambă dreaptă, policontuzii accident rutier” (8-10 zile de îngrijiri medicale), rămânând internată. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul accidentului, acesta prezentându-se la sediul Poliției municipiului Fălticeni la ora 20:35. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, recoltându-i-se probe de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.
În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie sau subcategorie de autovehicule.