VIDEO Arestații din dosarul șpăgilor pentru permise, duși astăzi pentru recurs la Curtea de Apel Suceava

Cele 14 persoane arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul DNA privind corupția de la Serviciul de Permise Auto și Înmatriculări Suceava au ajuns astăzi în fața judecătorilor Curții de Apel Suceava, după ce au făcut recurs la decizia de arestare.

Inculpații au solicitat eliberarea motivând că nu este necesar să fie cercetați penal în stare de aresta preventiv.

După audierea incupaților, magistrații Curții de Apel Suceava au decis să amâne pronunțarea până joi la amiază.

Vineri, 27 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea a 14 inculpați în două dosare în care DNA Suceava a cerut măsuri preventive față de persoanele cercetate penal. Soluția Tribunalului Suceava în primul dosar: 

În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, vizând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii:
  1. OBREJA RADU-IONUȚ, pentru săvârşirea infracţiunilor de: a constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal , constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000,, luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, , luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare a banilor, prev. de art. 49 lit. b din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv;
  2. BLÎNDU CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi spălare a banilor, prev. de art. 49 lit. b din Legea 129/2019, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv;
  3. PASCAL ANAMARIA, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, amberle cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv
  4. MIHĂIESCU IULIAN-FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, luare de mită, prev. de art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, luare de mită, prev. de art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare a banilor prev. de art. 49 lit. b din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv
  5. MIHĂIESCU LEON-IONUȚ, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiermbrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv. 
  6. MACOVICIUC NICOLAE-CEZAR, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi spălare a banilor, prev. de art. 49 lit. b din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal , ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv.
  7. BUTNARIU PAUL-ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, luare de mită prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi luare de mită prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv. 
  8. PERIJOC GHEORGHE-IONEL, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv.
  9. BOLOHAN FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, , toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv.
  10. PANDELEA SILVIU-LUCIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
  11. BOICU COSTICĂ, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
  12. MIRĂUȚĂ IONICĂ, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 ,şi complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv.
  13. POPOVICI RADU, pentru săvârşirea infracţiunilor de: spălare a banilor, prev. de art. 49 lit. b din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi spălare a banilor, prev. de art. 49 lit. b din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 noiembrie 2020 până la data de 26 decembrie 2020, inclusiv.
Dispune emiterea mantelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor: OBREJA RADU-IONUȚ, BLÎNDU CRISTIAN, PASCAL ANAMARIA, MIHĂIESCU IULIAN-FLORIN, MIHĂIESCU LEON-IONUȚ, MACOVICIUC NICOLAE-CEZAR, BUTNARIU PAUL-ALEXANDRU, PERIJOC GHEORGHE-IONEL, BOLOHAN FLORIN, PANDELEA SILVIU-LUCIAN, BOICU COSTICĂ, MIRĂUȚĂ IONICĂ şi POPOVICI RADU. Respinge cererile de luare a unei măsuri preventive mai uşoare formulate de inculpaţi, prin apărători, ca neîntemeiate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Boicu Coistică, conform delegaţiei nr. 2801/27.11.2020, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 27 noiembrie 2020, ora 19.25.

Soluția Tribunalului Suceava în cel de-al doilea dosar:


Admite, în parte, propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Martin Mihail, Obreja Radu Ionuţ şi Popovici Radu. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:
  1. MARTIN MIHAIL, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale), favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal şi luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de încarcerării.
  2. OBREJA RADU IONUȚ, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, faptă prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.11.2020 până la data de 26.12.2020, inclusiv.
  3. POPOVICI RADU, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: complicitate la luare de mită, faptă prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la dare de mită, faptă prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.11.2020 până la data de 26.12.2020, inclusiv. 
Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor Martin Mihail, Obreja Radu Ionuţ şi Popovici Radu. Respinge cererile de luare a unor măsuri preventive alternative, dintre cele prev. de art. 202 al. 4 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, formulate de inculpaţi prin apărători, ca neîntemeiate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 27.11.2020, ora 19:00.

Mai nouă Mai veche