Alexandru Şcheul, antreprenorul român care deţine businessul Killer din comuna Horodnic de Jos, județul Suceava, spune că a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproximativ 90 de milioane de lei, similară cu cea din anul precedent, după ce a crescut exportul până la 30% din producţia totală.
„Anul 2020 a fost la fel ca 2019 din punctul de vedere al cifrei de afaceri, pentru că am compensat lipsa evenimentelor cu creşterea exportului şi dezvoltarea gamei de produse ambalate. Sper ca anul 2021 să fie măcar la fel de bun ca anul trecut, dar ne dorim o creştere. Suntem optimişti, mai ales că anul trecut am câştigat clienţi noi“, spune Alexandru Şcheul.
Killer deţine abator, o fabrică şi 17 magazine proprii în zona Moldovei. De asemenea, compania exportă 30% din producţie în ţări precum Anglia, Scoţia, Irlanda sau Italia, potrivit reprezentanţilor comoaniei. În retail, produsele nu se găsesc, deoarece antreprenorul afirma anterior că nu este rentabil.
În prezent, compania Killer are în jur de 250 de angajaţi, potrivit reprezentanţilor acesteia. În 2019, ultimul an pentru care există date disponibile, businessul de 90 mil. lei, a avut un profit de aproape 7 mil. lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

Continuarea la zf.ro