Luni, 11 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul SICE Suceava, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu Suceava şi Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, pe raza localității Bursuceni, comuna Verești, în locul denumit „Puntea Bursuceni”, pe malul drept al râului Siret, la o distanță de aproximativ 300 de metri de albia minoră a cursului de râu, au identificat urme recente de exploatare, precum și mai multe utilaje (două excavatoare și două camioane marca MAN) specifice exploatării și extracției agregatelor miniere de râu.
Din primele verificări s-a constatat că perimetrul mai sus menționat prezenta urme de săpătură și exploatare, situat în terasa râului Siret, iar utilajele identificate în zonă aparțineau SC Vulturi SRL Corni, județuș Botoșani.
Din declarațiile reprezentanților SGA Suceava s-a stabilit că nu există acte de reglementare pentru nicio lucrare în zona verificată.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „executarea de activități miniere fără permis sau licență”.