Eveniment rutier cercetat de polițiști
La 17.01.2021, un bărbat de 29 ani, din mun. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, ajungând în dreptul ,,Bazarului”, l-a surprins și accidentat pe un tânăr de 26 ani, din com. Scobinți, jud. Iași, care s-a angajat în traversarea străzii.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Dosar penal la regimul rutier
La data de 17.01.2021, în jurul orei 18.25, prin SNUAU 112, o femeie din municipiul Rădăuți, a sesizat despre faptul că i-a fost avariată mașina de o altă mașină al cărei conducător auto a plecat de la fața locului.
Pe strada Eudoxiu Hurmuzachi a fost identificat autoturismul care prezenta avarii la portiera din stânga spate, iar femeia a relatat cele sesizate la 112 și semnalmentele autoturismul care a plecat de la fața locului.
Patrula de siguranță publică a identificat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Rădăuți, autoturismul indicat iar la volanul acestuia se afla un tânăr de 25 ani, din mun. Rădăuți.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul testului fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor de sânge.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.