Daniel Bodnar cere sprijin pentru a fi transferat în Germania: „Situația s-a complicat! Am nevoie de ajutor din partea autorităților pentru efectuarea transportului. Este nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă”

Daniel Bodnar a lansat un apel public în care solicită ajutorul susținătorilor lui și al autorităților pentru a fi transferat la un centru de recuperare din Germania. Daniel a anunțat că are în continuare nevoie de o intervenție chirurgicală la glezna dreaptă, după ce inițial medicii de la Iași i-ar fi zis că nu este necesară.

Daniel Bodnar arată că situația lui medicală s-a complicat și chiar are nevoie de acest transfer.

Mesajul lui Daniel Bodnar: 

Sunt nevoit încă o dată să vă cer ajutorul vostru și al Guvernul României. Astăzi am primit confirmarea din Germania că mă pot transfera acolo și am nevoie acum de ajutor din partea autorităților pentru efectuarea transportului către Germania!

Situația s-a complicat și chiar este nevoie de acest transfer. Pe lângă operația la coloană, am o fractură cominutivă complicată la nivelul gleznei drepte, în privința căreia, inițial, în urma radiografiei efectuate la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, am fost informat că nu necesită intervenție chirurgicală, dar de fapt, ulterior am aflat că aici mi-au efectuat radiografia la nivelul gleznei stângi, nu la piciorul cu probleme, care era în gips.

Ieri mi s-a realizat un consult ortopedic amănunțit la Spitalul Sf. Spiridon, unde s-a constatat că fractura necesită fixare externă și mi s-a transmis că după vindecarea tegumentului este nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă.

În Iași nu mai sunt locuri în spital, pentru tratament ortopedic, iar pacienții stau și pe holuri.

Recomandarea medicilor de aici a fost să fiu transferat la Suceava pentru intervenția la gleznă, însă centrul din Suceava, fiind un centru unde se tratează cazuri mai puțin complexe decât la Iași, am hotărât împreună cu familia să merg în Germania să fac tratamentul ortopedic, acolo fiind și un centru de recuperare.

Sunt un pacient greu transportabil și dacă voi fi transportat la Suceava pentru fixare externă, după două zile voi fi externat și trebuie să aștept până la vindecarea pielii. În acest timp de vindecare, nu există nicio posibilitate ca eu să fiu internat într-un centru de recuperare în Suceava. Singura variantă ar fi să plec acasă...

Din aceste motive, aleg centrul din Germania, unde există posibilitatea unor îngrijiri corespunzătoare. În România nu am găsit un centru de recuperare specific nevoilor mele și trebuie să evit cât mai mult transferul dintr-un loc în altul.

Cea mai bună soluție este transferul, având în vedere că în acel centru de recuperare va fi făcută și intervenția chirurgicală. Voi avea posibilitatea acolo să încep și procedurile de recuperare, fără a mai fi nevoit să fiu transferat dintr-o parte în alta.

Vă mulțumim că sunteți alături de mine! Vă iubesc!


Bodnar Daniel
Cont în LEI - Banca Transilvania:
RO05BTRLRONCRT0501378502,
BTRLRO22


Bodnar Daniel
Cont în EURO – Banca Transilvania:
RO79BTRLEURCRT0501378501,
BTRLRO22


Bodnar Daniel
REVOLUT:
GB06 REVO 0099 7013 1862 45
REVOGB21


Bodnar Simona
Cont în LEI – Banca Transilvania:
RO60BTRLRONCRT0476112601

Cum arată piciorul lui Daniel Bodnar: 
Mai nouă Mai veche