La 9 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere si control trafic pe raza municipiului Suceava, în jurul orei 18.00, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la intersecția strazilor Ana Ipătescu și Mitropoliei s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
La fața locului a fost identificat conducătorul autoturismului Dacia Logan, Eduard H., de 34 de ani, din Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.