Fondatorul Asociației Sportive „Suceava pe Bicicletă”, Victor Toma, a murit luni seară, la vârsta de 66 de ani, după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune incurabilă.
„Familia bicicliștilor suceveni a pierdut în decursul serii de 8 Februarie un membru cheie. Omul care ne-a scos de nenumărate ori la trasee pe 2 roți, ne-a unit pe toți sub egida Asociației Sportive Suceava pe Bicicletă și a promovat ciclismul Sucevean pe toate căile, căutând mereu să ne lărgească familia - Victor Toma a trecut în neființă.
Un concurs nefast de întâmplări a dus la diagnosticarea târzie a maladiei ce îl măcina de-o vreme bună. A luptat din răsputeri, dar într-un final...a fost prea târziu.
Să aprindem cu toții, cei ce l-am cunoscut, câte o lumânare în semn de respect pentru omul cel ce-a fost, Victor Toma. Odihnească-se în pace, iar de acolo unde e, să ne aibă în pază pe toți la ture, așa cum ne-a avut de fiecare dată. De astăzi el pedalează printre îngeri!”, a transmis fiul său, Andrei Toma, președintele Asociației „Suceava pe Bicicletă”.