Polițiștii de frontieră au depistat și reținut doi tineri din Tunisia, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina. Cei doi cetățeni străini sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontiereo de stat, iar ieri au fost preluaţi de autoritățile ucrainene.
Duminică, 14 februarie 2021, lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus în cooperare cu autoritățile de frontieră ucrainene au intensificat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.
Astfel, în jurul orei 08.00, un echipaj al poliției de frontieră a depistat doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, dinspre frontieră spre oraşul Vicovu de Sus.
Deoarece nu își justificau prezența în zonă, cei doi au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor specifice s-a stabilit că sunt cetăţeni din Tunisia, în vârstă de 25, respectiv 27 de ani şi că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar luni, 15 februarie, în baza acordului de readmisie cei doi tunisieni au fost preluaţi de autoritățile ucrainene.