Joi, 25 februarie 2021, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Un echipaj aflat în misiune a observat mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării, pe direcţia localităţii Izvoarele Sucevei.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite. În vederea reținerii persoanelor, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul statului vecin.
Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.
La fața locului poliţiştii de frontieră au descoperite zece colete, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
Acestea au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de peste 104.500 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere fruduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.