După ce a depistat un camion supraîncărcat și grave deficiențe tehnice, fiind un adevărat pericol pe drumurile publice, activistul de mediu Sorin Tofan s-a trezit victima unui articol Fake News apărut într-o publicație locală. Sorin Tofan a fost acuzat în mod fals că ar fi postat o imagine cu familia inginerului silvic Marius Maganu.
Sâmbătă, Sorin Tofan a sesizat autoritățile cu privire la un camion supraîncărcat și u grave deficiențe tehnice care se îndrepta spre un gater din Mălini. Camionul a fost oprit în trafic și condus la Ocolul Silvic Mălini și a fost la un pas să rămână fără o roată chiar în timp ce era escortat de poliție. Cantitatea de material lemnos a fost măsurată de inginerul silvic Marius Maganu, căruia Sorin Tofan i-a reproșat faptul că a redus din pix dimensiunile buștenilor. În timpul discuțiilor, inginerul silvic i-a jignit pe românii din Diaspora și i-a trimis pe activiștii de mediu „la căpșuni în Anglia”. Afirmația este vădit jignitoare în condițiile în care Daniel Bodnar, Sorin Tofan și alți activiști de mediu sunt tineri care au lucrat sau lucrează în străinătate, mai ales în Marea Britanie.
După ce șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, s-a ascuns în birou și a chemat poliția când a fost întrebat despre modul în care au fost cubați buștenii la Mălini, Sorin Tofan a distribuit pe pagina de Facebook un link către profilul inginerului silvic Marius Maganu însoțit de îndemnul de a-și îndeplini corect și legal atribuțiile de serviciu. După această postare, Sorin Tofan s-a trezit victima unui Fake News vehiculat de o publicație locală. Articolul publicat ieri susține în mod fals că Sorin Tofan l-ar fi expus pe inginerul silvic „la pericole fizice” „postând o imagine cu familia tânărului silvicultor”.
Afirmațiile din articol sunt complet false, în condițiile în care Sorin Tofan nu a postat nicio imagine cu familia inginerului silvic Marius Maganu.
În realitate, Sorin Tofan a distribuit pe pagina lui de Facebook doar un link către profilul inginerului silvic angajat al Ocolului Silvic Mălini.
Așa cum foarte bine știu toți utilizatorii rețelei de socializare, în momentul în care un link este distribuit printr-o postare Facebook scanează site-ul către care indică link-ul și generează automat o previzualizare a conținutului care urmează să fie accesat.
Așadar, Sorin Tofan a publicat doar un link către profilul inginerului silvic, iar Facebook a generat automat o previzualizare care includea fotografia de profil, fotografia de copertă (cover photo) și numele ales de utilizator: Marius Maganu.
Mai trebuie menționat că Înalta Curte de Casație și Justiție din România a stabilit încă din 2016 că rețeaua de socializare Facebook este un spațiu public. Așa cum se știe și cum este clar menționat în „Termenii și condițiile de utilizare ale rețelei de socializare”, fotografiile de profil și de „cover” de pe Facebook sunt accesibile tuturor utilizatorilor, nu doar celor din lista de prieteni, ba chiar și utilizatorilor care nici măcar nu sunt autentificați într-un cont pe rețeaua de socializare.

Așa cum au văzut toți cei care au accesat postarea, Sorin Tofan nu a postat vreo imagine cu familia inginerului silvic. El nu a încărcat pe pagina lui de Facebok nicio fotografie cu familia lui Marius Maganu. În realitate, inginerul însuși la fotografia de profil a adăugat o imagine cu soția și copiii, iar la copertă (cover) a adăugat o imagine cu soția, iar imaginile au fost preluate în previzualizarea generată automat de Facebook.
Mai trebuie menționat că Înalta Curte de Casație și Justiție din România a stabilit încă din 2016 că rețeaua de socializare Facebook este un spațiu public. Așa cum se știe și cum este clar menționat în „Termenii și condițiile de utilizare ale rețelei de socializare”, fotografiile de profil și de „cover” de pe Facebook sunt accesibile tuturor utilizatorilor, nu doar celor din lista de prieteni, ba chiar și utilizatorilor care nici măcar nu sunt autentificați într-un cont pe rețeaua de socializare.
Toată argumentația împotriva lui Sorin Tofan a fost bazată tocmai pe acuzația galsă că acesta ar fi postat o fotografie cu familia inginerului silvic, care ar fi ajuns astfel expusă nejustificat în spațiul public.
Ciudate sunt și afirmațiile privind pericolul fizic la care ar fi fost expus inginerul silvic, în condițiile în care toate acele numeroase agresiuni înregistrate până acum în județul Suceava au fost îndreptate doar împotriva activiștilor de mediu.
Luând în considerare cele prezentate putem observa că în cazul în care există o astfel de nemulțumire, de fapt chiar inginerul silvic a fost cel care și-a adus familia într-o zonă publică încărcând fotografii cu soția și copiii la profil și copertă, zone care se știe că sunt accesibile pe Facebook fără niciun fel de restricție.
Facsimil din articolul în care Sorin Tofan este acuzat în mod fals că ar fi postat o fotografie cu familia inginerului silvic |
Daune morale pe latura civila...
RăspundețiȘtergere