Sucevean trimis în judecată pentru că a furat banii din contul unui coleg de muncă și a obținut un credit de la bancă în numele lui

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Cîrjă pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică, înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. 

Inculpatul, care, în virtutea atribuțiilor de serviciu în calitate de angajat al unei societăți comerciale, avea acces la unele conturi IBAN, titularii acestora și datele personale ale angajaţilor, a obținut datele necesare accesării contului bancar al unui coleg și prin apelarea serviciului Call Center, comunicând operatorului toate datele solicitate, pe care le cunoștea în virtutea atribuțiilor de serviciu, și-a asigurat accesul la contul acestuia, din care a retras sume de bani sau a efectuat cumpărături.

În această modalitate, inculpatul a săvârșit infracțiunile de:
  • fraudă informatică, prin aceea că a apelat serviciul Call Center al băncii autentificându-se în numele persoanei vătămate, iar prin precizarea către operator a CNP-ului, seriei şi numărului cărţii de identitate aparținând acesteia, a solicitat modificarea numărului de telefon (înlocuirea numărului de telefon al persoanei vătămate existent în baza de date a băncii, cu numărul său) şi introducerea unei adrese sale de e-mail, solicitând totodată şi username-ul de acces în aplicaţia de Internet Banking (date necesare si suficiente pentru obţinerea datelor de acces la contul bancar), modificând astfel datele din sistemul informatic al unităţii bancare, în scopul obţinerii unui beneficiu material pentru sine, cauzând ulterior o pagubă persoanei vătămate, prin blocarea accesului la contul bancar al titularului de drept, scopul acestor acțiuni fiind transferarea ilegală a unei sume de bani din cont, după cum va fi expus ulterior;
  • înşelăciune, prin aceea că a indus în eroare unitatea bancară, accesând aplicația specifică de internet banking și apoi apelând telefonic serviciul destinat clienților, prezentându-se ca fiind persoana vătămată și indicând contul bancar al acesteia, a solicitat şi obţinut astfel un credit de nevoi personale nenominalizate, în sumă de 38.894 lei, în numele persoanei vătămate, întreaga sumă fiind în aceeaşi zi transferată de inculpat în contul soției sale, pricinuind astfel o pagubă în cuantumul sumei acordate drept credit, atât unității bancare susmenționate, cât și titularului de cont, respectiv persoanei vătămate;
  • acces ilegal la un sistem informatic, prin aceea că a accesat sistemul informatic al unitătii bancare prin intermediul aplicației de internet banking, folosind date de acces obținute în mod fraudulos, după cum a fost arătat anterior, fără acordul titularului contului bancar, în vederea efectuării de operaţiuni financiare frauduloase;
  • efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prin aceea că după ce a accesat în mod ilegal sistemul informatic al băncii, respectiv contul bancar având ca titular persoana vătămată, a efectuat două operaţiuni financiare fără consimțământul titularului, constând în două transferuri de fonduri în valoare de 20.000 lei, respectiv 38.894 lei, în contul bancar al cărei titular era soția sa, sume pe care ulterior inculpatul le-a folosit în interes personal.

Procurorii precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Mai nouă Mai veche