Buletin de presă, 8 martie 2021 - IPJ Suceava

Bărbat urmărit la nivel național identificat de polițiști

La 07.03.2021, ora 11.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Rădăuți l-au identificat pe un bărbat de 36 ani, din comuna Dornești, posesor al mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea din data de 02.03.2021 emis de către Tribunalul Suceava.
Prin Dispoziția IPJ Suceava 02.03.2021 a fost dat în urmărire, după ce nu a putut fi identificat la acea dată, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, prin care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 1376 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal” și „șantaj”.
La nivelul Poliției municipiului Rădăuți s-a constituit escortă, bărbatul de 36 de ani fiind transportat și depus la Penitenciarul Botoșani.


Dosare penale la regimul rutier

La 07.03.2021, ora 08.45, patrula de poliție rutieră din cadrul Biroul Rutier Suceava, în timp acționa pe D.J. 209D, în interiorul localității Călinești Enache, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 40 ani, din com. Grănicești, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 92 km/h. în localitate.
Întrucât conducătorul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat, ulterior la spital i s-au prelevat două mostre biologică de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


La 07.03.2021, ora 23.35, în timp ce efectua activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe raza comunei Gălănești, pe DJ 178F, un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase și sonore a unei autoutilitare ce se deplasa pe DJ 178F.
Conducătorul auto s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de către organele de poliţie şi a oprit pe partea dreapă a părții carosabile.
La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat de 27 ani, din comuna Voitinel, constatându-se că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,18mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză urmează a se efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere‟.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 07.03.2021, în jurul orei 11:00, un bărbat în vârstă de 76 de ani, din com. Fundu Moldovei, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a părții carosabile a D.J. 175, pe raza satului Colacu, com. Fundu Moldovei, la un moment dat a încercat să traverseze partea carosabilă spre partea stângă prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. În acel moment a fost acroşat cu partea stânga-faţă a autoturismului condus de un tânăr de 22 ani, din com. Moldova Sulița, care circula regulamentar pe aceeaşi direcţie de deplasare. În urma impactului bărbatul de 76 de ani a suferit vătămări corporale ușoare.
Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ de ambele părţi. Conducătorului auto i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Bărbat reținut pentru infracțiuni la regimul rutier

La 07.03.2021, în jurul orei 23.30, un bărbat de 31 de ani, din comuna Horodnic de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E din comuna Marginea, pe un sector de drum în aliniament, a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă prin dreapta lovind cu partea dreapta o semiremorcă ce era parcată. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea ușoară a conducătorului auto care a părăsit locul accidentului.
În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii Secției de Poliție Rurală Marginea, conducătorul auto a fost identificat la locuința sa, iar întrucât prezenta leziuni la nivelul capului a fost solicitată ambulanța, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, fără a rămâne internat.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma interceptării bazei de date a poliției a rezultat că șoferul are permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 90 de zile în perioada 24.12.2020 – 24.03.2021.
Polițiștii au dispuis reținerea susnumitului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Suceava.
S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul cu permisul suspendat, conducere sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Mai nouă Mai veche