Poliţiştii din Botoşani au efectuat, joi, 13 percheziţii în judeţele Botoşani şi Suceava la locuinţele unor persoane suspectate că ar fi furat peste şapte kilometri de cablu de telecomunicaţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, 11 dintre percheziţii au avut loc pe raza judeţului Suceava şi două pe teritoriul judeţului Botoşani. La finalul percheziţiilor, şase persoane au fost la audieri, iar cinci dintre ele au fost reţinute pentru 24 de ore sub acuzaţia de furt calificat. Cei cinci bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor au vârstele cuprinse între 33 şi 49 de ani şi sunt din judeţul Suceava.
Cu ocazia percheziţiilor la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă constând în autovehicule folosite la comiterea faptelor, scule de tăiat cabluri, scări telescopice, resturi de cablu, dispozitive pentru îndepărtat izolaţia. De asemenea, şase persoane bănuite de comiterea faptelor au fost conduse la sediul poliţie în baza unor mandate de aducere, iar ulterior faţă de cinci dintre acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada ianuarie-decembrie 2020, persoanele implicate ar fi sustras peste 7.000 de metri de cablu de telecomunicaţii din localităţi de pe raza judeţului Botoşani, generând un prejudiciu de peste 276.000 lei.