Polițiștii anchetați de procurorii DNA Suceava pentru că ar fi luat șpagă la examenele pentru acordarea permiselor de conducere au fost eliberați din arestul IPJ Suceava și își vor relua activitatea de examinatori.
Polițiștii care au petrecut trei luni în arest preventiv vor fi trimiși la examenele pentru obținerea permisului auto pentru că Serviciul de Permise și Înmatriculări se confruntă cu un deficit de personal. La această dată, Serviciul de Permise Auto suceava are șapte polițiști examinatori, în condițiile în care necesarul ar fi de 11-12 polițiști examinatori.
Trei dintre suspecții anchetați de procurorii DNA își vor relua activitatea de polițiști examinatori. Ei sunt cercetați pentru luare de mită și constituire de grup infracțional organizat, iar doi dintre ei și pentru spălare de bani.
Este vorba despre agenții Nicolae Cezar Macoviciuc, Iulian Florin Mihăiescu și Leon Ionuț Mihăiescu.
Cei trei își pot relua activitatea pentru că după eliberarea din arest instanța nu le-a impus restricții privind exercitarea atribuțiilor de polițist examinator.

Procurorii DNA Suceava susțin că fostul șef al Serviciului de Permise Auto Suceava, comisarul șef Radu Obreja, ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat angajați ai instituției, instructori auto și persoane fizice. Suspecții sunt acuzați că luau mită de la persoane care doreau obținerea permisului auto.
Mai multe informații:
- Șeful SIPI Suceava, Florin Constantin Timu, reținut în arest pentru că lua șpagă ca să îl protejeze pe Radu Obreja, șeful Serviciului de Permise Suceava
- DNA a finalizat primul dosar privind șpăgile de la Serviciul de Permise Suceava. Radu Ionuț Obreja, Mihail Martin și Radu Popovici au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție
- Ofițerul anticorupție Mihail Martin, din arest preventiv în arest la domiciliu. Bărbatul, acuzat că le oferea protecție polițiștilor șpăgari de la Serviciul de Permise și Înmatriculări
- Mandate de arestare prelungite cu 30 de zile pentru 11 inculpați din dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise Suceava. Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă
- Ce se întâmplă cu cei 2 milioane de euro găsiți la percheziții în dosarul șpăgilor de la Permise din Suceava
- Stenograme din „fabrica de permise” de la Suceava: „Trebuie atenție, știi? Noi ne ferim, dar instructorii sunt proști grămadă”
- VIDEO Polițiștii și instructorii auto șpăgari rămân după gratii până după Crăciun. Curtea de Apel a respins contestațiile la mandatele de arestare
- Două milioane de euro, averea reală a lui Radu Obreja, șeful arestat al Serviciului de Permise Suceava: apartament pe faleza Mării Negre, spații comerciale, vile, apartamente, terenuri și mașini de lux trecute pe numele altor persoane
- VIDEO Procurorii DNA Suceava au confiscat întreaga arhivă a Serviciului de Permise și Înmatriculări din ultimii trei ani
- 14 persoane, printre care opt polițiști, reținute în arest în dosarul „Fabrica de Permise”. Ofițerul Radu Obreja încasa și câte 20.000 de euro șpagă într-o singură zi
- Radu Obreja, fostul șef al Serviciului de Permise și Înmatriculări, a fost reținut în arestul IPJ Suceava