Duminică, 28 martie, la ora 19.18, polițiștii din cadrul Poliției Vatra Dornei, în timp ce desfășurau activități specifice pe DC 82 Sărișoru Mare din comuna Șaru Dornei, au făcut semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele luminoase și acustice, autoturismului VW care circula din sens opus. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele efectuate de lucrătorii de poliție, fapt pentru care aceștia au plecat în urmărirea autoturismului în cauză.
După o urmărire de aproximativ doi kilometri, autoturismul a fost blocat și polițiștii au procedat la verificarea conducătorului autoturismului constatând că acesta este Constantin R., are 23 ani, este din comuna Șaru Dornei și nu posedă permis de conducere.
Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe locul dreapta față a autoturismului a fost identificat proprietarul mașinii, Cristian V., de 38 ani, din comuna Șaru Dornei, care i l-a încredințat conducătorului auto deși cunoștea faptul că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice și nu posedă permis de conducere.
S-a dispus reţinerea conducătorului auto pentru 24 de ore acesta fiind condus şi introdus în arestul IPJ Suceava.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis”, „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”.