În fiecare an, în perioada 15 martie - 15 aprilie, Muzeul de Științele Naturii Suceava marchează Luna Pădurii prin activităţi care au în prim plan evidenţierea rolului şi importanţei pădurii în menţinerea echilibrului în natură.
La Muzeul de Ştiinţele Naturii începe proiectul de educaţie muzeală Pădurea verde - Pădurea neagră, în cadrul căruia se vor realiza desene, colaje, fotografii, și eseuri, tema centrală fiind pădurea verde ori pădurea neagră.
Conceptul de pădure verde se referă la pădurea veselă, plină de vegetaţie, de plante şi animale, în care respiri aer curat, iar cel de pădure neagră, pădurea defrişată, plină de gunoaie, în care copacii sunt atacaţi de boli.
Invităm copiii să deseneze, să coloreze sau să facă colaje cu tema pădurii vesele sau triste, așa cum și-o imaginează fiecare.
Pentru cei care iubesc fotografia, ne pot trimite imagini surprinse cu pădurea verde sau cu cea pe care omul a distrus-o, a făcut focul şi a lăsat gunoaie.
Pentru cei care iubesc scrisul, pot trimite un scurt eseu în care să ne povestească cum își doresc să arate pădurea.
Toate creațiile și gândurile voastre le aşteptăm în perioada 1-15 martie 2021, la standul Muzeului de Științele Naturii, pe messenger-ul paginii noastre de facebook sau pe adresa de mail muzeu.naturale@muzeulbucovinei.ro.
Desenele și poveștile voastre vor fi expuse într-o expoziţie - concurs, în perioada 15 martie - 15 aprilie 2021, vizitatorii noștri fiind cei care vor vota cel mai bun desen, cea mai bună fotografie şi cel mai bun eseu.
Câștigătorii vor fi anunțati pe pagina de facebook a Muzeului de Științele Naturii Suceava. Încheiem parteneriate de colaborare cu cadrele didactice care doresc să organizeze lecţii on line pe tema pădurii sau să participe cu lucrări ale copiilor.
Pentru informații suplimentare vă aşteptăm la standul muzeului sau la telefon 0230 213775.