Muzeul Național al Bucovinei vine în întâmpinarea dorinței elevilor de a vizita, în grup, împreună cu toată clasa, expozițiile permanente ale Muzeului de Istorie, propunând tururi ghidate, interactive, prin intermediul aplicației Zoom, prezentând istoria de la ea de acasă.
Proiectul de educație muzeală „NE VEDEM DE LA MUZEU!”, organizat de Muzeul Național al Bucovinei, a fost conceput pentru a suplini, până când timpurile ne vor lăsa să ne vedem în grupuri, dorința elevilor de a „vizita” muzeele, împreună cu toți colegii de clasă, de a diversifica informațiile istorice predate în clasă dar și de a oferi o alternativă cât mai plăcută la lecțiile clasice de istorie ori de dirigenție, îmbinând în mod recreativ vizita on-line, informațiile cu jocul, facilitând socializarea în grup, din școală cu muzeul.
„NE VEDEM DE LA MUZEU!” este unul dintre proiectele de educație muzeală care se adresează tuturor elevilor interesați de o altfel de vizită la muzeu. Coordonați și ghidați de specialiștii muzeului, „vizitatorii” vor poposi, pe rând, în sălile muzeului, expoziția de bază a Muzeului de Istorie desfășurându-se cronologic, de la cele mai vechi descoperiri arheologice, datând din Paleoliticul Inferior, până la Revoluţia de la 1989. Cea mai mare parte a expoziției se datorează descoperirilor arheologice, începând de la sala 1 și până la sala 15 inclusiv. Arheologii noștri au pus în valoare evenimente petrecute de-a lungul istoriei în această parte de țară cu ajutorul celor mai spectaculoase obiecte descoperite, unde fiecare în parte poate spune o poveste: obiecte de podoabă, arme, monede, vase, textile arheologice etc.
Vizitatorii vor afla istorii mai puțin știute, vor vedea obiecte de patrimoniu excepționale, vor afla despre istoria SUCEVEI în special, trecând prin diferite perioade, de la ISTORIE VECHE – Arheologie, Precucuteni, artă și spiritualitate, Civilizația cucuteniană, Epoca bronzului și începutul Epocii fierului, la EVUL MEDIU - Suceava medievală, Mode și veșminte în Moldova medievală, ajungând la ISTORIE MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ - Ducatul Bucovinei, Bucovina în Marele Război, Învățământul și cultura în Bucovina, Etnii și meserii în Bucovina, Instaurarea regimului comunist, Ultimii ani ai comunismului. Desigur, turul va include și întâlnirea cu voievodul Ștefan cel Mare în Sala Sfatului Domnesc.
Cadrele didactice care doresc să „viziteze” cu elevii Muzeul de Istorie, începând de la 15 martie 2021, se pot programa la numerele de telefon: 0230-216439, interior 116, 0747 415751 sau pe adresa de email marketing@muzeulbucovinei.ro. Un specialist va lua legătura cu cei doritori să participe la proiectul nostru, se vor stabili detaliile, ziua, ora, secțiunile alese etc.