Vineri, 26 martie, în jurul orei 20.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza localității au efectuat semnalul regulamentar de oprire, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase, pentru un autoturism Volkswagen Passat care se deplasa pe direcția drumul național către frontiera de stat, conducătorul autoturismului continuându-și deplasarea.
S-a procedat la urmărirea autoturismului prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, conducătorul auto oprind la aproximativ 200 de metri.
La volan a fost identificaat Gheorghe B., de 45 de ani, din orașul Vicovu de Sus, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.