Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a aplicat amenzi în valoare de 35.000 de lei pentru nereguli constatate la partida Bucovina Rădăuți - Foresta Suceava din etapa a XII-a a Seriei I a Ligii a III-a la fotbal, ediția 2020/2021.
Clubul Bucovina Rădăuți a fost sancționat cu amendă de 10.000 de lei pentru încălcarea articolului 83/7 din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal, privind încălcarea dispozițiilor privind organizarea în condiții regulamentare a jocului.
Totodată, Vichentie Popescu și Vasile Gheorghe Hunceac au fost suspendați pentru trei luni și au fost sancționați cu amenzi de câte 12.500 de lei pentru încălcarea articolului 60 bis, aliniatele 1, 2a și 4 din Regulamentul Disciplinar.

Sancțiunile au fost aplicate după ce arbitrul Sorin Vădana a întocmit un raport în care a arătat că din discuțiile cu oficialii clubului din Rădăuți a înțeles că i s-ar fi promis suma de 6.000 de lei dacă gazdele ar fi câștigat meciul.