O femeie de 42 de ani din localitatea Siliștea, județul Suceava, a născut sâmbătă seara într-o ambulanță SMURD care o transporta la spital. Femeia, care a fost asistată de paramedici, a adus pe lume un băiat.
Potrivit ISU Suceava, pompierii militari, membri ai echipajului SMURD de la Punctul de Lucru Dolhasca, au fost solicitați sâmbătă seara să intervină în localitatea Siliștea pentru transportul la spital al unei femei gravide, care prezenta contracții.
Pacienta, în vârstă de 42 de ani, mamă a 8 copii, îl aștepta pe al nouălea. Femeia a avut dureri încă de dimineață, însă pe seară acestea au crescut în intensitate și a sunat la 112.
„Ambulanța SMURD a pornit spre Maternitatea Fălticeni, și tot drumul, destul de lung, băieții au încurajat-o pe femeie - «Mai avem puțin, imediat ajungem!», în speranța că vor ajunge la timp... Însă, cu doi kilometri înainte de destinație, bebelușul n-a mai avut răbdare...”, transmit reprezentanții ISU Suceava.
Paramedicii, echipați corespunzător și cu kitul de nașteri pregătit, au asistat femeia, care a născut un băiat de 3,180 kilograme.
Bebelușul a fost preluat de medicul de gardă, care l-a monitorizat și i-a asigurat, pe mamă și pe paramedici, că totul e în regulă.