Primăria municipiului Suceava a anunțat că așteaptă propuneri, până la data de 9 aprilie, pentru desemnarea a doi reprezentanți din partea societății civile în Comisia Tehnică pentru elaborarea temei de proiectare pentru proiectul „Zonă de agrement Parc Șipote”.
Cele două persoane care vor fi desemnate ca reprezentanți ai societății civile trebuie să aibă „cunoștințe în domeniu”.
Primăria municipiului Suceava așteaptă propuneri pentru desemnarea persoanelor nominalizate până la 9 aprilie.

Propunerile pot fi trimise pe adresa de email proiecte.europene@primariasv.ro sau pot fi depuse în format fizic la registratura Primăriei municipiului Suceava.
Primăria municipiului Suceava nu a anunțat public până la acest moment care este procedura după care vor fi desemnate cele două persoane care vor reprezenta societatea civilă.
Pe lângă cei doi reprezentanți ai societății civile, din Comisia Tehnică vor mai face parte trei reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din România, un reprezentant al Direcției Silvice, un reprezentant al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național și trei reprezentanți ai Primăriei municipiului Suceava (directorii Direcției urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru, Direcției Patrimoniu și Direcției proiecte europene, turism, cultură și transport).