Tânăr prins băut la volan, noaptea, la Marginea

Miercuri, 7 aprilie, la ora 00.01, patrula din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control autoutilitara marca Mercedes-Benz Sprinter care se deplasa pe drumul comunal neclasificat denumit popular „Ulița la cimitir” de pe raza comunei Marginea, condusă de Marian M., de 24 de ani, localnic.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Bărbatul a fost sancționat contravențional la OUG 195/2002, conform art. 101 alin. (1) pct. 18, întrucât nu a avut asupra sa documentele personale și ale autoutilitarei, respectiv a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 55/2020, deoarece nu a avut asupra sa și nu a putut prezenta pentru control o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă motivul deplasării după ora 22.00.
Mai nouă Mai veche