Duminică, 16 mai 2021, la ora 19.33, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Adâncata, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu și având în vedere prevederile legale privind combaterea răspândirii COVID-19, au efectuat un control în comuna Zvoriștea.
Pe terasa restaurantului Ciuntu SRL, avea loc un eveniment privat - botez - unde a fost identificată o formație muzicală și aproximativ 40 de persoane.

Administratorul societății, un bărbat de 33 de ani, din Zvorîștea, iar față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3.000 lei.
Totodată, i s-a pus în vedere acestuia să înceteze evenimentul privat ce se afla în desfășurare. Bărbatul s-a conformat, iar până la plecarea organelor de poliție de la fața locului, persoanele participante la eveniment au părăsit locația.
Toate celelalte persoane au fost sancționate cu avertisment la Legea 55/2020.