Ancheta de amploare a DNA privind modalitatea prin care erau acordate permise de conducere la nivelul județului Suceava scoate la iveală detalii incredibile.
Concret, procurorii arată că securitatea pe drumurile publice și privind faptele de corupție în sectorul acordării permiselor de conducere la nivelul întregului județ Suceava a fost compromisă de la momentul la care cel care asigura contra-informativ Direcția de Permise Suceava a început să comită el însuși fapte de corupție.
Informațiile se regăsesc în cel de-al doilea dosar al DNA instrumentat în cadrul acestei anchete de proporții, cel în care colonelul Florin Timu, șef al Serviciului Județean de Protecție Internă Suceava, structură de informații din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a fost luat pe sus de ancehtatori.
Este de amintit că de la începutul acestui an DNA a executat un tur de forță la această la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, unde a destructurat un grup coagulat ce se ocupă cu preponderență în acordarea permiselor contra unor sume de bani dar și cu alte chestiuni de țin de această sferă.
În primă fază au fost reținuți instructori, polițiști examinatori și șefi ai acestui serviciu, apoi într-un al doilea dosar a fost reținut șeful contra-informațiilor poliției sucevene, în speță colonelul Florin Timu, pentru ca la final, în al treilea dosar să fie reținut proaspătul șef numit la Direcția Permise după arestarea preventivă a fostului șef, respectiv Viorel Donciu.
Astfel, în cel de-al doilea dosar ce a rezultat din această mega-anchetă a DNA, procurorii DNA de la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 martie 2021, a colonelului Florin Constantin Timu, șef al Serviciului Județean de Protecție Internă Suceava (structură de informații din subordinea Ministerului Afacerilor Interne).
Acesta a fost inculpat pentru fapte de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În aceeași cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală și față de OBREJA RADU IONUȚ, comisar șef de politie (arestat preventiv în altă cauză), la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită, în formă continuată (5 acte materiale).
Anchetatorii militari au notat în ordonanțele lor că în scopul asigurării protecției juridice a activității infracționale de corupție desfășurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 -2020, colonelul Timu, în calitate de șef al Serviciul Județean de Protecție Internă Suceava, ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (cuprinse între 2.000 și 90.000 euro) și un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 euro, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală.
De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul Timu Florin Constantin i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja Radu-Ionuț, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava, informații nedestinate publicității pe care le deținea în virtutea funcției, astfel încât Obreja Radu-Ionuț sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.
Cu musca pe căciulă
Anchetatorii de la DNA arată că șeful de la contra-informații s-ar fi preocupat constant să afle detalii din ancheta DNA după reținerea primului lor de persoane de la Permise Suceava în primul dosar.
„Totodată, cu privire la comportamentul colonelului Constantin Florin Timu se impune a preciza faptul că, după arestarea preventivă a inculpaților Radu Obreja și Radu Popovici în cadrul dosarului penal ...al D.N.A. - S.T. Suceava, a rezultat o preocupare constantă a acestuia, de a afla, atât în mod direct, cât și prin intermediul soției sale, de la mama lui Radu Popovici, care este situația juridică a inculpatului Popovici, precum și de a cunoaște care este poziția procesuală adoptată de acesta, mai ales că susnumitul este persoana care a intermediat de multe ori întâlnirile și remiterea unor sume de bani între Obreja și Timu”, se arată în dosar.
Concret, Timu era îngrijorat că Popovici ar putea rupe tăcerea și ar putea să devină colaborator pentru DNA spunând tot ce cunoaște despre sumele de bani primite de el de la comisarul Obreja.
„Pentru afla astfel de detalii, în unele situații, ofițerul se deplasa acasă la numita ..., atât înainte, cât și după vizitele pe care aceasta le efectua fiului său, Radu Popovici, la centrul de arest preventiv.
Mai mult, în contextul în care, în cauza ...a D.N.A. - S.T. Suceava, la data de 19.02.2021, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive’ a inculpatului Radu Popovici, cu cea a arestului la domiciliu, acesta a fost vizitat de mama sa.
În seara aceleiași zile, la scurt timp după ce femeia a ajuns la adresa unde locuiește efectiv, aceasta a fost vizitată de colonelul Constantin Florin Timu”, mai notează procurorii.

Șpăgarii erau protejați chiar de șeful serviciului de informații al Ministerului de Interne

Articole pe aceeași temă:
- Șeful SIPI Suceava, colonelul Florin Timu, rămâne în arest preventiv în dosarul în care este anchetat pentru că lua șpagă de la comisarul Obreja
- Cum se fraudau examenele auto la Suceava. Gruparea folosea tehnologie de ultimă oră
- DNA a finalizat primul dosar privind șpăgile de la Serviciul de Permise Suceava. Radu Ionuț Obreja, Mihail Martin și Radu Popovici au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție
- Ce se întâmplă cu cei 2 milioane de euro găsiți la percheziții în dosarul șpăgilor de la Permise din Suceava
oameni cu functii asa inalte, salarii si beneficii ff.mari si multe, pensionarea la 45 ani, pensii speciale, toate medicamentele, concedii, toate decontate, dar, cite inca mai sunt care nu le stim...cum poti sa te minjesti asa intr-un hal, ca ultimul om....nu pot sa cred....viata-i scurta, ce faci Dumnezeule cu atitia bani ? camine de copii, de batrini, persoane handicapate, nu au ce le trebuie, si astia mari ce fac ? oare, maninca cu 10 linguri ? RUSINOS !!!!
RăspundețiȘtergere