În perioada 20-23 mai 2021, s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a European Exhibition of Creativity and Innovation EUROINVENT 2021, la care au participat, online, peste 280 de invenții şi proiecte de cercetare, cu autori din peste 20 de țări, precum: Australia, Bulgaria, Cambodgia, Canada, China, Croația, Hong Kong, India, Indonezia, Iran, Japonia, Iordan, Coreea, Liban, Macao, Macedonia, Malaiezia, Maroc, Moldova, Filipine, Polonia, Qatar, Rusia, Singapore, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi Vietnam.
Lista participanţilor naţionali include universităţi şi institute de cercetare consacrate, care și-au prezentat cele mai bune produse și invenții, de-a lungul celor două zile de evaluare din partea juriului internaţional, coordonat de Mohd Mustafa Al Bakri ABDULLAH, de la Universitatea Perlis din Malaysia, şi Ljiljana PEDISIC, preşedintele Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a obținut următoarele premii:
„Premiile obținute de cercetătorii suceveni subliniază paleta largă de domenii în care cadrele didactice și studenții doctoranzi de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava își desfășoară activitatea, precum și potențialul creativ al acestora”, a precizat șef lucrări dr. ing. Constantin Ungureanu, membru al juriului internațional al Salonului EUROINVENT.

- Medalia de aur pentru invenția Interlocking system, autori: NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu Dan, POIENAR Mihaela, CERNUȘCĂ Dumitru, PAȚA Sergiu Dan, PIANÎH Alexei, PENTIUC Radu Dumitru, POPA Cezar, RAȚĂ Mihai, UNGUREANU Constantin;
- Medalia de aur pentru invenția Pumping system, autori: TOADER Eusebiu, NIȚAN Ilie, PAVĂL Mihaela, MILICI Laurențiu Dan, CERNUȘCĂ Dumitru, MILICI Mariana Rodica, GRAUR Adrian, DIMIAN Mihai, UNGUREANU Constantin;
- Medalia de aur pentru invenția Automatic system for monitoring drivers' attention, autori: TOADER Eusebiu, PAVĂL Mihaela, MILICI Laurenţiu Dan, BOBRIC Crenguţa Elena, IRIMIA Daniela, VLAD Valentin, NIȚAN Ilie, GRAUR Adrian;
- Medalia de argint pentru invenția Method and system for power supply to isolated electrical consumers, autori: BEJENAR Ciprian, BEJENAR Marian, MILICI Laurențiu Dan, IRIMIA Daniela, AFANASOV Ciprian, TOADER Vasile-Eusebiu, GROSU Oana-Vasilica, ȚANȚA Ovidiu-Magdin;
- Medalia de argint pentru invenția Energy recovery system, autori: MILICI Laurenţiu Dan, PAVĂL Mihaela, NIȚAN Ilie, GROSU Oana Vasilica, TOADER Eusebiu, POPA Cezar Dumitru, ATĂNĂSOAE Pavel, BOBRIC Crenguţa Elena, IRIMIA Daniela;
- Medalia de argint pentru invenția Equipment for flip turn learning in swimming lessons, autori: VIZITIU Elena; MILICI, Laurenţiu Dan; PAVĂL Mihaela.