Sâmbătă, 22mai 2021, în jurul orei 20.10, echipajul de poliție din cadrul Secției de Poliție Pojorâta, în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu pe raza de competență, a oprit pentru control un autoturism VW Golf care se deplasa haotic și care a pătruns pe contrasens, fiind aproape de o coliziune cu autospeciala de poliție, pe DJ 175 din comuna Fundu Moldovei, satul Botuș.
La volanul autoturismului VW Golf se afla o persoană de sex masculin, care emana halenă alcoolică, acesta nu avea asupra sa niciun document cu care să i să poată stabilii identitatea, motiv pentru care a fost verificat în baza de date a Poliției Române, stabilind că se numește Vladimir M., în vârstă de 47 de ani, din comuna Fundu Moldovei.
Bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, permisul de conducere fiind cu restricții, reținut.
S-a procedat și la verificarea autoturismului marca VW Golf în baza de date a Poliției Române, stabilindu-se că are ITP și polița RCA expirate.
În continuarea i s-a solicitat conducătorului auto testarea cu aparatul alcooltest, acesta refuzând.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost de acord cu testarea cu aparatul alcooltest, reieșind o concentrație de 1,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto și-a dat consimțământul scris pentru recoltarea a două probe biologice de sânge la interval de o oră una de cealaltă, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au dispus prin ordonanța, reținerea bărbatului pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 23.05.2021.
Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat procurorului de caz pentru a se analiza posibilitatea dispunerii unei alte măsuri preventive.