Articole vestimentare în valoare de 31.600 lei confiscate de poliţişti
În data de 09.06.2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pe raza municipiilor Suceava și Rădăuți, ocazie cu care au constatat că diverse societăţi comerciale ofereau spre comercializare articole vestimentare inscrpţionate cu mărci cunoscute, fără a deţine certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute
În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „punere în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică”, iar cele 283 de articole vestimentare în valoare de 31.600 lei au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.
Sancţiuni contravenţionale în valoare de 29.790 lei aplicate de poliţişti
În data de 08.06.2021, în intervalul orar 06.00-13.00, poliţişti din cadrul Poliției Oraș Siret au acționat în sistem integrat atât în mediul urban cât și în mediul rural, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și a altor fapte antisociale, ocazie cu care au fost legitimate 188 de persoane, controlate 140 de autovehicule şi aplicate 55 sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.810 lei.
În cadrul acţiunii poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 3 permise de conducere şi au retras 21 certificate de înmatriculare.
În data de 08.06.2021, poliţişti din cadrul Poliției orașului Gura Humorului au acţionat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și a altor fapte antisociale, ocazie cu care au fost legitimate 84 persoane, controlate 68 de autovehicule, efectuate 20 de testări cu aparatul etilotest şi aplicate 44 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.980 lei.
Totodată poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 1 permis de conducere, 1 certificat de înmatriculare şi 1 set de plăcuţe de înmatriculare.
Material lemnos confiscat de poliţişti
La 09.06.2021, ora 17.30, o patrulă din cadrul Poliției orașului Solca a oprit pentru control pe strada Gheorghe Doja din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat, care transporta material lemnos.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de însoţire pentru materialul lemnos transportat, poliţiştii au cerut sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 1.5 mc cherestea de esență brad și 1 mc cherestea de esență molid.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 1.600 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Solca.
Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La 09.06.2021, ora 05.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 H, pe raza orașului Milișăuți, într-o curbă la stânga, un bărbat de 25 de ani din comuna Grăniceşti a părăsit partea carosabilă, a acroșat o plasă de gard de la un imobil, ulterior oprindu-se într-un şanţ de beton.
În urma impactului, conducătorul auto a decedat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La 09.06.2021, ora 09.15, în timp ce un bărbat din judeţul Vrancea conducea autoutilitara pentru colectarea deșeurilor menajere, pe un drum comunal neclasificat din localitatea Calafindești, pe scara din spate se afla un bărbat de 52 de ani din municipiul Suceava, care s-a dezechilibrat și a căzut în timp ce conducătorul auto manevra autoutilitara cu spatele, împrejurări în care a suferit leziuni grave incompatibile cu viața.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 09.06.2021, ora 19.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada Aleea Teilor din municipiul Fălticeni, o localnică de 36 de ani a acroşat cu oglinda retrovizoare dreapta o minoră de 14 ani din localitate, angajată în traversarea străzii prin loc nepermis, fără să se asigure.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a localnicei de 14 ani, care a refuzat transportul cu ambulanța la spital.
Ambele participante la trafic au fost testate de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.