Meteorologii anunţă că, până vineri seară, vor fi perioade cu ploi, chiar torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină, mai ales în zonele de deal şi de munte, dar şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Până marţi seară, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei este Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de marţi, de la ora 11.00, până vineri, la ora 23.00.
"În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25...50 l/mp", arată meteorologii.
De altfel, instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârşitul săptămânii.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben, vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru marţi, între orele 11.00 şi 21.00.
"În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40 l/mp", adaugă sursa citată.
Sunt vizate de Codul galben judeţele Alba, Argeş. Bacău, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman.

Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul Munteniei, precum şi în Dobrogea şi Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp.