Doi contrabandiști suprinși cu baxurile de țigări în spate, în pădurea de la Costileva. Suspecții au fugit peste graniță, în Ucraina

Miercuri, 16 iunie 2021, în jurul orei 12.40, un echipaj al Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a observat pe direcția localității Costileva, județul Suceava, două persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

In cel mai scurt timp, poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu monitorizarea şi cercetarea zonei, fiind descoperite două colete cu țigări.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.970 pachete cu țigări, de proveniență Duty Free, a căror valoare se ridică la suma de 23.049 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Mai nouă Mai veche