Concertele anunțate pentru ediția din acest an a Zilelor Sucevei au fost anulate printr-o decizie a primarului Ion Lungu. Este pentru al doilea an consecutiv în care la hramul localității nu au fost organizate astfel de manifestări.
Primarul Ion Lungu a recunoscut că a luat această decizie după ce a primit o adresă din partea Avocatului Poporului.
Edilul anunțase în luna mai că la concerte vor fi primite doar persoanele care vor face dovada că au fost vaccinate.
Știrea a făcut atunci înconjurul țării, iar Avocatul Poporului l-a avertizat pe Ion Lungu că o astfel de decizie încalcă „normele constituţionale care reglementează principiile egalităţii de drepturi şi accesul la cultură”, dar şi articole potrivit cărora „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, iar accesul la cultură este gratuit şi reglementat”.
Pentru că nu a fost lăsat să-i primească doar pe spectatorii vaccinați, primarul Ion Lungu a hotărât să anuleze complet spectacolele programate de Zilele Sucevei.
Pe de altă parte, câteva mii de persoane au participat, marți, la procesiunea cu moaștele Sf. Ioan cel Nou pe străzile municipiului Suceava au participat.