Tânăr din Vicovu de Sus condamnat la trei ani de închisoare cu executare după ce a fost prins băut la volan

Miercuri, 23 iunie 2021, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a primit spre executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Rădăuți, privindu-l pe Adrian Ionuț Negru, de 24 de ani, din oraș Vicovu de Sus, condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La nivelul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii persoanei condamnate, aceasta fiind identificată la domiciliu. 

După ce i s-a înmânat o copie a mandatului de executare a pedepsei inchisorii, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus în vederea luării măsurilor legale, fiind constituită o escortă în vederea depunerii acestuia la Penitenciarul Botoșani.
Mai nouă Mai veche