Conducător de moped fără permis și sub influența băuturilor alcoolice reținut de polițiști
La data de 07.07.2021, ora 20.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca aflați în serviciul de patrulare pe DN2K, din com. Arbore, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui moped care nu a oprit, acesta fiind blocat și oprit după aproximativ 1 km.
Conducătorul mopedului a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 ani, din com. Botoșana, iar cu ocazia verificării s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice.
La data de 08.07.2021, ora 01.20, a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 ore, față debărbatul de 45 de ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Material lemnos confiscat de polițiști
La data de 07.07.2021, ora 08:30, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au oprit pentru control autoutilitară ce se deplasa pe DC 42A din comuna Arbore, aceasta fiind încărcată cu material lemnos.
Conducătorul autoutilitarei a prezentat pentru control actul de identitate, permisul de conducere și documentele mașinii. Fiind întrebat cu privire la avizul de însoțire pentru materialul lemnos pe care îl transportă, șoferul a relatat faptul că deține aviz de însoțire, însă nu îl are asupra sa.
S-a procedat la verificarea autovehiculului în cauză în aplicația SUMAL 2, ocazie cu care s-a constatat faptul că pentru autoutilitara respectivă nu a fost emis aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat, în data de 07.07.2021.
Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Solca, iar în prezența unui inginer silvic din cadrul ocolului respectiv s-a procedat la măsurarea materialului lemnos, fiind identificați 4,94 mc material lemnos esență fag.
Cantitatea de material lemnos a fost predată în custodie Ocolului Silvic Solca, iar șoferul autoutilitarei, un bărbat de 56 ani, din com. Sucevița, a fost sancționat contravențional conform art. 19 din Legea 171/2010 cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști
La 07.07.2021, ora 21.10, polițiștii din cadrul SPR 13 Bălcăuți, pe raza com. Grănicești, sat Iacobești, pe drumul comunal DC 38, au identificat un autoturism care era staționat în fața unui magazin, iar în interior se aflau două persoane. La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto menționat mai sus a demarat în trombă fapt pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele luminoase și acustice pornite.
În continuare autoturismul s-a deplasat circa 1 km pe drumul comunal, după care a intrat pe DN2(E85), unde s-a deplasat aproximativ 300 m în direcția Suceava către Siret, după care a virat la dreapta spre DC 38 Românești unde a fost oprit după aproximativ 400 m.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 19 ani, din com. Grănicești, iar pe scaunul pasagerului din dreapta se afla un alt tânăr, domiciliat în comuna Grănicești.
S-a procedat la verificarea șoferului în bazele de date ocazie cu care a rezultat faptul că nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie. Întrucât prezenta halenă alcoolică și avea un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de ,,conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”.
La data de 07.07.2021, ora 15.05, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au oprit pentru control pe DN 2E pe raza comunei Cacica, un autoturism care circula din direcția Vârfu Dealului-Cacica, condus de către un bărbat de 39 ani, din com. Comănești, care nu posedă permis de conducere.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”.
La 07.07.2021, ora 16.04, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţionau în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice pe str. Oborului din or. Gura Humorului, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 27 de ani, din or. Gura Humorului, care are permisul de conducere suspendat.
S-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „conducere cu dreptul de a conduce suspendat”.
Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La 07.07.2021, ora 12.35, o tânără de 20 ani, din orașul Tg. Neamț, în timp ce conducea autoturismul pe str. Mihail Sadoveanu, pe direcția b-dul 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni a acroșat mopedul condus de un bărbat de 21 ani, din com. Boroaia.
În evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului mopedului care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, fără să rămână internat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
La 07.07.2021, ora 14.14, o femeie de 49 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul pe strada Podu Verde din municipiul Vatra Dornei, din direcția Argestru către Roșu, l-a surprins și accidentat pe un bărbat de 62 ani, din mun. Vatra Dornei, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a lui pietonului, care a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei, ulterior acesta decedând.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat și probe biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.