Vara aceasta, parteneriatul dintre Muzeul Național al Bucovinei și Muzeul Național Brukenthal rodește, la Suceava, cu o expoziție de artă românească, dedicată unuia dintre cei mai de seamă reprezentanți ai artei din prima jumătate a secolului XX: Nicolae Tonitza (1886–1940).
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 16 iulie 2021, ora 13:00, la Muzeul de Istorie Suceava, în Sala de Expoziții Temporare.
Accesul la vernisaj va fi posibil doar cu respectarea restricțiilor impuse de contextul pandemic și starea de alertă. Toți cei ce își doresc să se bucure de întâlnirea cu opera pictorului Nicolae Tonitza, au șansa aceasta până în data de 26 septembrie 2021.
Curatorul evenimentului, Dr. Iulia Mesea, ne face o succintă introducere în universul expoziției „NICOLAE TONITZA. Culoare, Emoție și Mister. Lucrări din colecția Muzeului Național Brukenthal”:
„Sunt prezentate publicului peste șaptezeci de lucrări de pictură și grafică, ce ilustrează principalele teme și motive din creația marelui pictor român. Axa conceptuală a demersului expozițional se structurează din alăturarea câtorva segmente tematice: familia și universul copilăriei /o lume a candorii şi melancoliei /, filiația luchianescă / pictura de flori /, peisajul geografic și uman al Dobrogei / peisaj, portret / și pictura de nud, înțelese și propuse spre receptare prin prisma afirmației că, pentru artistul născut pe plaiuri moldave, creația a fost o permanentă mărturisire, un jurnal intim, un autoportret, indiferent de genul abordat, că fiecare lucrare pare să păstreze o taină, crâmpeie de viață și simțire semnate Tonitza.
Pe simeza expoziției se alătură lucrări inedite sau foarte puțin cunoscute, printre care se află: Portretul Elizei Manoliu, Femei sărace la cimitir, Coadă la pâine (studiu), Obosiții (studiu), Studiu pentru portretul Mioarei Minulescu, Fetiță din Făgăraș, precum și două dintre cele mai frumoase tablouri ale pictorului –Brutărie la Mangalia și Cap de tătăroaică –, care au mai fost incluse în expoziții organizate de muzeul nostru la Suceava și al căror succes a conturat, de fapt, ideea acestei expoziții. Dintre lucrările celebre, vizitatorii vor avea bucuria întâlnirii cu Portretul de fetiță, una dintre cele mai cunoscute și apreciate piese din colecția noastră, clasată în categoria tezaur, o lucrare din perioada de maturitate artistică, în care ochii enigmatici și triști concentrează forța expresivă a portretului. Sunt, de asemenea, prezentate elegante naturi statice cu flori, mărturie sinceră a filiaţiei luchieneşti. Calităţile de pictor al motivului decupat din natură sunt ilustrate printr-o serie de lucrări în ulei, acuarelă şi peniţă, inspirate, în marea majoritate, de lumea dobrogeană, care, cu particularitățile sale geografice și umane, i-a împrospătat opera la nivel tematic, stilistic şi al atmosferei, generând cristalizarea concepţiei sale picturale. O serie de lucrări de grafică îl prezintă pe Nicolae Tonitza și ca unul dintre cei mai talentați pictori ai nudului – apreciat pentru execuția grațioasă și pentru armonia desăvârșită.
Profesionalismul, perseverenţa și legăturile de colegialitate stabilite în timpul numeroaselor proiecte desfășurate de-a lungul ultimilor ani de specialiştii din Muzeul Național Brukenthal și Muzeul Național al Bucovinei, au făcut posibilă împlinirea acestui proiect de mare anvergură, chiar și în aceste vremuri tulburi. Este felul în care cele două instituții de cultură vă susțin starea de bine, oferindu-vă mediul în care vă puteți hrăni gustul pentru frumos și armonia interioară.”