Buletin de presă, 3 august 2021 - IPJ Suceava

Sancţiuni contravenţionale în valoare de 266.119 lei aplicate de poliţişti

În perioada 30.07-01.08.2021, cadrele Serviciului Rutier şi cele ale formaţiunilor de profil din teritoriu, au organizat şi executat pe raza de competenţă acţiuni specifice pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, ocazie cu care au fost testaţi cu aparatul etilotest 681 conducători auto.
În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 131 sancţiuni contravenţionale în valoare de 63.525 lei, au reţinut în vederea suspendării 17 permise de conducere, au retras 14 certificate de înmatriculare şi au constatat 14 infracţiuni la regimul rutier.

Exemplu:

În ziua de 02.08.2021, în jurul orelor 01:58, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Păltinoasa, un localnic de 20 de ani a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu doi stâlpi de iluminat public.
Din evenimentul rutier au rezultat doar pagube materiale.
Din verificările efectuate de poliţişti în bazele de date s-a constatat faptul că, bărbatul de 20 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substaneţe”, iar în urma probatoriului administrat, conducătorul auto de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore fiind încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.


În perioada 30.07 – 01.08.2021, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ sprijiniți de efectivele de ordine publică, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii nerespectării regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a depăşirilor neregulamentare și a tuturor normelor privind circulația pe drumurile publice de către participanţii la traficul rutier, ocazie cu care au fost aplicate 5.505 sancţiuni contravenţionale în valoare de 202.594 lei.
În cadrul acţiunii poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 89 permise de conducere, au retras 22 certificate de înmatriculare şi au constatat 5 infracţiuni la regimul rutier.


Eveniment rutier cercetat de poliţisti

La 02.08.2021, în jurul orei 04:15, în timp ce conducea autoturismul pe D.N.2 în afara localității Bunești, un bărbat de 33 de ani a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 27 de ani din municipiul Rădăuţi.
Din accident a rezultat rănirea a trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 27 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La 02.08.2021, în jurul orelor 09.39, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Ștefan cel Mare din localitate autoutilitara condusă de un bărbat din comuna Bălcăuţi.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.


La 02.08.2021, ora 10:36, o patrulă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Preutești a oprit pentru control pe DJ 208 din localitate, autoturismul condus de un localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”,ce va fi soluţionat procedural.


La 02.08.2021, ora 21:17, o patrulă din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia a oprit pentru control pe raza localităţii autoturismul condus de un bărbat.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,92 mg /l alcool în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche