Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că în doar două zile șapte persoane au ajuns în arest după documentarea unor cauze privind fapte cu violență. Alți doi șoferi au ajuns în arest pentru infracțiuni la regimul rutier.
La data de 03 august 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Secția de Poliție Rurală Șcheia au reușit probarea activității infracționale a doi bărbați care în data de 29.07.2021, ora 00.30, au recurs la acte de violență și distrugeri în incinta unei stații de alimentare cu carburanți din sat/ comuna Ilișești. Cei doi au avut un conflict, urmat de acte de violență fizice reciproce și distrugeri ale unor bunuri aparținând unității economice. Cele două persoane implicate au ales să nu depună plângeri și să își retragă orice poziție procesuală, însă, având în vedere gravitatea faptelor și impactul asupra sentimentului de ordine și liniște publică, polițiști s-au sesizat din oficiu și au continuat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Prin ordonanța din 02.08.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi bărbați implicați în agresiune pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Suspecții au fost audiați și în baza probatoriului administrat celor doi bărbați implicați pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduși în arestul IPJ Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În cursul zilei de marți, 03 august 2021, și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești au dispus reținerea față de cinci persoane implicate într-un conflict pe raza localității Corocăiești. Deși au ales să își retragă plângerile depuse și să nu își asume poziții procesuale, protagoniștii unui scandal care a generat o stare de insecuritate socială au ajuns în arestul IPJ Suceava, după luni întregi de cercetări și administrare de material probator.
La de 1 martie 2020, nouă membri ai două familii din satul Corocăiești se agresau reciproc pe un drum comunal din localitate și stârneau indignarea comunității care percepea aceste persoane prin prisma erijării ca lideri informali, capabili să inducă un aparent sentiment de autoritate prin desconsiderarea legii.
După o laborioasă activitate de documentare, audieri de persoane și administrare de material probator, la data de 3 august 2021, ora 06.00, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare la domiciliile a 8 persoane implicate în agresiune. Au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere față de 5 persoane.
În urma audierilor și administrării materialului probator, toate cele 5 persoane (4 barbați și o femeie) cu vârste cuprinse între 19 și 53 au fost reținute și introduse în arestul IPJ Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Totodată, în doar două zile, 31 iulie - 01 august, structurile de poliție rutieră, sprijinite de cele de ordine publică au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe linie de viteza și alcool, fiind aplicate 636 sancțiuni contravenționale, in valoare totala de 266.119 lei.
Au fost reținute 106 permise de conducere, din care 43 viteza, 13 alcool, restul alte abateri.
De asemenea, au fost retrase 36 de certificate de înmatriculare.
Au fost constatate în flagrant, 19 infracțiuni la regimul rutier, din care 9 alcoolemii , 6 conducere fără permis și 4 alte infracțiuni la regimul rutier.
Doi șoferi au fost reținuți și introduși în arestul IPJ Suceava pentru abateri la regimul rutier.