Duminică, 29 august 2021, la ora 15:45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, în timp ce efectua activități de control trafic rutier pe DN 17A, la intersecția cu DC 44, pe raza satului Voievodeasa, a observat motocicleta marca Aprilia în timp ce circula pe DC 44 spre DN 17A, al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a abandonat motocicleta și a fugit de la fața locului.
Lucrătorii de poliție au pornit în urmărirea pedestră a acestuia, ocazie cu care au reușit să îl prindă după aproximativ 300 metri.
Este vorba despre Ionel I., din comuna Marginea, care a declarat că motocicleta îi aparține, achiziționând-o în urmă cu circa o săptămână de la o persoană de pe raza comunei Straja.
În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
De asemenea, s-a constatat faptul că motocicleta marca Aprilia are inspecția tehnică periodică expirată din data de 12.09.2013 și asigurarea auto obligatorie expirată, motiv pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, iar ca măsură complementară s-a procedat la reținerea plăcuței cu nr. de înmatriculare.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.