VIDEO Premierul Florin Cîțu a recunoscut că a fost arestat în SUA pentru că a fost prins beat la volan

 

Premierul Florin Cîţu a recunoscut, întrebat dacă în trecut a fost închis două zile în SUA şi a plătit o amendă, că a făcut o greşeală în urmă cu 20 de ani, fiind depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice.

„Acum 20 de ani, a fost vorba de DIY, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie, am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, a declarat Florin Cîţu, întrebat, miercuri, dacă a fost încarcerat două zile în SUA şi dacă a plătit o amendă pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Răspunzând unei întrebări, prim-ministrul a precizat că el a condus maşina după ce a consumat alcool.

„Eu am condus, a fost o greşeală, am condus, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând maşina, să merg un an de zile pe jos. Nu e un motiv pentru care să te mândreşti”, a mai afirmat Cîţu.

Acesta a mai spus că a fost vorba despre o contravenţie.

„Am plătit şi în România amenzi de circulaţie”, a mai explicat premierul.

Un document din martie 2000, prezentat de Legalizam.ro, arată că actualul premier Florin Cîţu ar fi fost încarcerat 2 zile în SUA, pentru condus sub influenţa alcoolului sau drogurilor, întrucât legislaţia americană nu face diferenţă între ele.

Conform documentului Curţii de Justiţie din Iowa, Florin Vasile Cîţu ar fi fost reţinut 2 zile în anul 2000 şi a primit şi o amendă de 1.000 de dolari americani.
Mai nouă Mai veche