„Piaţa lemnului şi evoluţia lemnului e ceva, ceea ce se întâmplă e absolut revoltător, există activişti ai mediului care sunt bătuţi. Este abominabil ceea ce s-a întâmplat. Trebuie identificaţi vinovaţii de urgenţă, ei trebuie pedepsiţi drastic”, a afirmat Ludovic Orban duminică, într-o emisiune la B1 Tv.
El susţine că între activiştii de mediu şi ONG-uri şi instituţiile statului „ar trebui să existe parteneriate”.
„În mod normal, entităţile statului care se ocupă de zona asta ar trebui chiar să colaboreze cu aceşti ONG-işti cu aceşti voluntari care îi urmăresc pe cei care taie ilegal pădurea”, a adăugat Orban.
Doi jurnalişti şi un activist de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România au fost bătuţi de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava, patru dintre agresori fiind iniţial reţinuţi şi apoi plasaţi sub control judiciar.