Fostul ministru PSD al Educației din cabinetul Viorica Dăncilă, Valentin Popa, ar putea deveni cetățean de onoare al municipiului Suceava la propunerea primarului PNL Ion Lungu.
Edilul a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că un proiect de hotărâre pentru desemnarea lui Valentin Popa va fi analizat în ședința din 30 septembrie a Consiliului Local.
În ianuarie 2018, Valentin Popa a fost desemnat ministru al Educației în cabinetul condus de Viorica Dăncilă. Încă de la începutul mandatului, Valentin Popa s-a remarcat doar prin greșelile gramaticale comise la fiecare ieșire publică, fiind unul dintre cei mai contestați miniștri din guvern, acesta demisionând după doar câteva luni, în momentul în care remanierea lui devenise iminentă.
În perioada mandatului de ministru, Valentin Popa a șocat în momentul în care a criticat decizia judecătorilor care l-au condamnat Liviu Dragnea și a afirmat că președintele PSD ar fi fost nevinovat.

Ca rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa s-a remarcat prin intenția de a distruge Parcul Areni prin construirea unui bloc, în condițiile în care campusul de 30 de hectare al universității de la ieșire din Suceava spre Moara stă în paragină.
Conform HCL 110/2010, titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava se acordă „celor care, prin activitatea lor cotidiană, creează în ţară sau peste hotare o imagine deosebită municipiului şi României, având ca rezultate realizarea unor puternice legături economico-sociale sau de altă natură, în beneficiul cetăţenilor comunităţii respective”.
În condițiile în care prin activitatea lui nu a făcut decât să afecteze imaginea municipiului Suceava la nivel național, Valentin Popa nu se încadrează în prevederile regulamentului privind acordarea titlului de cetățean de onoare, iar primarul Ion Lungu nu face decât să dovedească încă o dată că își folosește funcția contrar intereselor comunității.
Faptul că Valentin Popa a semnat o declarație prin care acceptă conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului Suceava nu face decât să confirme arivismul pe care l-a demonstrat din plin până acum.