Primarul Rădăuților explică de ce a simulat vaccinarea împotriva Covid: „Capturile de pe materialul video nu au avut claritate”

Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a recunoscut că a organizat o ședință foto în care a simulat vaccinarea împotriva Sars-Cov-2, afirmând că avea nevoie de fotografii mai clare pe care să le furnizeze presei locale.

Primarul PNL al municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a stârnit nedumerirea locuitorilor municipiului Rădăuți după ce a anunțat că s-a vaccinat împotriva Covid-19, dar a difuzat în spațiul public două seturi de imagini diferite de la momentul vaccinării.

În imaginile video publicate pe pagina de Facebook a Primăriei Rădăuți se poate observa că la momentul vaccinării edilul era așezat pe un scaun negru, într-o încăpere cu dușumea din beton, avea peste pantofi papuci de unică folosință, iar persoana care l-a vaccinat avea un halat de culoare albastră.

În schimb, în fotografiile publicate în aceeași zi pe profilul de Facebook al primarului se poate observa că acesta poartă aceleași haine, dar este așezat pe un scaun maro, într-o cameră cu dușumea din parchet, nu are papuci de unică folosință peste pantofi, iar persoana care îl vaccinează are un halat alb.

Din informațiile pe care le deținem, materialul video a fost realizat în centrul de vaccinare, în timp ce fotografiile au fost realizate în secretariatul Spitalului municipal Rădăuți. 

De ce a simulat primarul Bogdan Loghin vaccinarea anti-Covid

„Capturile de pe materialul video nu au avut claritate”, a spus primarul Bogdan Loghin pentru SuceavaLive. Publicația scrie că primarul Bogdan Loghin „a decis să refacă momentul vaccinării” și a ales un alt cadru pentru că programul centrului de vaccinare s-ar fi încheiat. 

Acesta ar fi fost motivul pentru care a fost organizată o ședință foto pentru simularea vaccinării, în secretariatul Spitalului Municipal Rădăuți. În imaginile de la ședința foto, lângă primarul Bogdan Loghin poate fi observată o persoană în halat alb, cu mănuși de protecție, care ține într-o mână o seringă cu vaccin îndreptată spre brațul drept al edilului, iar cu cealaltă mână ține apăsat un pansament pe brațul primarului.

Edilul spune că a vrut să transmită un mesaj pro-vaccinare. În schimb, publicarea a două seturi de imagini de la momentul vaccinării nu a făcut decât să stârneasc controverse în municipiul Rădăuți, edilul alimentând astfel teoriile conspiraționiste. Pe rețelele de socializare numeroși rădăuțeni și-au declarat neîncrederea în afirmațiile primarului despre acest moment. 

Mai multe informații: 



Stânga: Captură de pe video publicat ieri de Primăria Rădăuți. Dreapta: Fotografie publicată ieri pe profilul de Facebook al primarului Bogdan Loghin.
Mai nouă Mai veche