Duminică, 19 august 2021, la ora 20.30, Secția de Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin 112 de către Mihaela C., din Moldovița, cu privire la faptul că s-a înâlnit cu Viorel M., de 47 de ani, din aceeași localitate, la o târlă pe care bărbaul o deține în zona denumită Darieni, de pe raza aceleiași localități, și care i-a relatat verbal apelantei despre faptul că în cursul aceleiași zile a ingerat o linguriță de substanță deparazitantă anti-căpușe, pe care o folosea la animalele din gospodărie.
Apelanta precizat că îl va coborî pe bărbat din zona Darieni la drumul comunal Demăcușa, lucru care s-a întâmplat. Ulterior, bărbaul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.