Duminică, 17 octombrie 2021, Secția de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de către despre faptul că în pădure, în zona denumită ,,Șoarecu” din comuna Marginea, a fost descoperită o persoană decedată.
În urma verificărilor preliminare s-a constatat că apelantul se deplasa cu o motocicletă de teren prin pădurea administrată de către Ocolul Silvic Marginea, în zona denumită popular „Șoarec”. La un moment dat, pe un drum forestier a observat o persoană întinsă pe pământ, cu fața în jos. Având suspiciunea că este vorba de un bărbat decedat, acesta a alertat de îndată Poliția.
Polițiștii împreună cu tehnicianul criminalist de la Poliția municipiului Rădăuți și pădurarul responsabil al Cantonului Silvic Hașca s-au deplasat la fața locului, iar în fondul forestier a fost identificat un cadavru al unui bărbat, de aproximativ 60 de ani. Cadavrul a fost găsit pe un drum forestier, poziționat cu fața pe sol, iar în proximitatea acestuia au fost descoperite articole de îmbrăcăminte, respectiv o pereche de papuci de tip sport, o căciulă de culoare gri și o pereche de ochelari.

Persoana decedată este un bărbat de aproximativ 60 de ani, 165-170 cm, constituție astenică. Identitatea s-a nu a fost stabilită până în acest moment. Din primele examinări, nu s-au descoperit urme de violență sau alte leziuni care să creeze suspiciuni cu privire la cauza decesului. Asupra cadavrului nu au fost identificate documente de identificare sau alte bunuri.
Având în vedere faptul că locul unde a fost identificat cadavrul se afla la circa doi kilometri în fondul forestier, iar accesul se făcea pe un drum forestier greu accesibil, a fost solicitat sprijin lucrătorilor ISU Rădăuți. Lucrătorii ISU Rădăuți s-au deplasat la fața locului cu un autovehicul cu șenile și au procedat la extragerea cadavrului din fondul forestier.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
Cu ocazia evenimentului semnalat, au fost efectuate verificări pe raza de competență, nefiind semnalate persoane dispărute.
Cadavrul cu identitate necunoscută, are următoarele semnalmente: înălțime aprox. 1,60-1,70 m, 60-65 kg, păr cărunt, constituție atletică, barbă de dimensiune medie, căruntă, fără semne particulare, fiind îmbrăcat cu o pereche de pantofi tip sport, culoare albastru, pantaloni din material textil de culoare verde deschis, bluză de culoare gri cu negru și o căciulă de culoare gri.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.