Sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.500 lei aplicate de poliţişti
În perioada 13-17.10.2021, poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini, Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei, Secției de Poliție Rurală Marginea, Poliției Orașului Vicovu de Sus, jandarmi de la IJJ Suceava si reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Suceava au acţionat în localitatile Baia, Marginea, Bogdănești, Mălini și Vicovu de Sus, pentru prevenirea Pestei Porcine Africane, combaterea transportului şi comertului ilicit cu suine / produse de origine animală, produse agricole şi produse de provenienţă extracomunitară, ocazie cu care au fost efectuate 6 controale în târguri şi piețe, verificate 17 autovehicule şi 11 comercianţi.
În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.500 lei.
Evenimente rutiere cercetate de poliţisti
La 18.10.2021, în jurul orelor 10.00, în timp ce conducea autoturismul pe raza oraşului Gura Humorului, într-o parcare publică, un bărbat de 44 de ani din comuna Stulpicani a surprins şi accidentat un bărbat de 53 de ani din judeţul Iaşi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Din impact a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La 18.10.2021, orele 12.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, un localnic de 63 de ani a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu două tomberoane cu gunoi, după care, a fost proiectat într-un autoturism staționat în afara părții carosabile, care la rândul său a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau pe partea carosabilă. Din impact unul dintre cele două autoturisme a intrat în colizune cu un alt autoturism, care la rândul său a fost proiectat într-un indicator rutier.
Din accident a rezultat rănirea bărbatului de 63 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 18.10.2021, orele 16.15, în timp ce conducea motociclul pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Suceava, într-o curbă la dreapta, un localnic de 33 de ani s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Din accident a rezultat rănirea unei tinere de 18 ani, pasageră pe motociclu, care a fost transortată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.
Conducătorul motociclului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosar penal la regimul rutier
La 18.10.2021, ora 14.15, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că pe strada Mărășești, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate 4 autoturisme iar unul dintre conducătorii auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat atât autoturismul implicat în evenimentul rutier cât şi conducătorul auto, un bărbat de 34 de ani din comuna Dumbrăveni.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.