Dosar penal la regimul rutier întocmit de polițiști
La data de 26.10.2021, ora 2130, polițiștii au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Suceava despre faptul că pe str. Bogdan Vodă, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La locul indicat a fost identificată o autoutilitară care intrase în coliziune cu gardul unui imobil, avariind totodată și un autoturism parcat și o țeavă de gaz.
S-a procedat la identificarea conducătorului autoutilitarei, ocazie cu care s-a stabilit faptul că este un bărbat de 44 de ani din municipiul Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării aerului expirat conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au prelevat două probe de sânge la interval de o oră necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.
Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La data de 26.10.2021, ora 1058, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că pe strada 22 Decembrie din municipiul Vatra Dornei, o persoană a fost lovită de un autoturism.
Un tânăr de 19 ani din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie din municipiul Vatra Dornei, a efectuat un viraj la stânga, moment în care a surprins și accidentat pe o femeie de 50 de ani, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicatoare și marcaje rutiere.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”, iar cercetările sunt efectuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
La 26.10.2021, ora 13.51 lucrătorii Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că pe strada Calea Bucovinei, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporal a unei persoane.
Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că la data de 26.10.2021, în jurul orei 13,45, un bărbat în vârstă de 80 de ani din oraș Vicovu de Sus, în timp ce se deplasa în calitate de biciclist pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, pe un sector de drum în pantă, a intratr în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Brodina.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului.
Conducătorul auto, au fost a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul testării fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Mun. Rădăuţi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Victima a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate și a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”.
Ordin provizoriu de protecție emis de polițiști
La data de 26.10.2021, orele 15:55, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Solca au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către un tânăr de 22 ani din comuna Arbore, cu privire la faptul că mama sa de 41 ani a fost lovită de către soțul acesteia, un bărbat de 45 ani.
În urma deplasării la fața locului a fost identificatăvictima, aceasta declarând verbal faptul că în urma unor discuții contradictorii purtate cu soțul, a fost lovită de către acesta.
Femeia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit solicitarea unei ambulanțe la fața locului, în vederea primirii unor îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, având în vedere cele sesizate, s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a constatat faptul că există risc iminent, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
Agresorul a fost evacuat din domiciliu și totodată i s-a impus să nu se apropie la o distanță mai mică de 50 metri față de victimă.
Femeia de 41 de ani a depus plângere prealabilă împotriva soțului său sub aspectul comiterii infracțiunii „violență în familie ” , întocmindu-se dosar de urmărire penala ce urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Arbore.