Manevre cu 500 de metri cubi de lemn făcute de Ocolul Silvic Râșca și o firmă din localitate. Polițiștii au confiscat tot lemnul și au aplicat 11 amenzi

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei au obținut informațiicu privire la faptul că în perioada aprilie-mai 2021 mai multe cantități de materialele lemnoase avizate de către Ocolul Silvic Râșca către diferite persoane fizice au ajuns, fără a se respecta prevederile legale, în depozitul societății SC Lorenmar SRL. 

Polițiștii au procedat la documentarea acestei activități, ocazie cu care au stabilit că În perioada 03 aprilie – 20 mai 2021, în urma a 11 transporturi realizate cu o autoutilitară și remorca proprietatea SC Lorenmar SRL, firma a primit și depozitat în depozitul societății din localitatea Râșca cantitatea de 395,98 metri cubi sortiment lemn foc rășinoase și 66,785 metri cubi sortiment lemn rășinoase pentru construcții, materiale lemnoase care conform avizelor de însoțire au fost expediate de către Ocolul Silvic Râșca cu destinația către persoane fizice, nu către depozitul societății SC Lorenmar SRL, astfel că primirea și depozitarea acestora s-a realizat fără avize de însoțire.

În urma verificărilor efectuate și a probelor strânse a rezultat faptul că cantitățile de materiale lemnoase menționate s-au cumulat în baza a 11 transporturi efectuate în diferite zile ale perioadei aprilie – mai 2021, după cum urmează:
  • În ziua de 03.04.2021 ora 18:44 a primit și depozitat cantitatea de 52,0721 mc material lemnos sortiment lemn foc rășinoase.
  • În ziua de 16. 04.2021 ora 19:41 a primit și depozitat cantitatea de 55,2664 mc material lemnos rășinoase, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 17.04.2021 la ora 12:18 a primit și depozitat cantitatea de 50,5301 mc material lemnos rășinoase, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 17.04.2021 la ora 18:03 a primit și depozitat cantitatea de 42,5268 mc material lemnos ce avea ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 19.04.2021 la ora 19:42 a primit și depozitat cantitatea de 47,4215 mc material lemnos, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 22.04.2021 la ora 18:23 a primit și depozitat cantitatea de 51,0484 mc material lemnos, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 30.04.2021 la ora 16:01 a primit și depozitat cantitatea de 44,26093 mc material lemnos, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 11.05.2021 la ora 17:11 a primit și depozitat cantitatea de 46,846 mc material lemnos, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice;
  • În ziua de 15.05.2021 ora 13:58 a primit și depozitat cantitatea de 11,9599 mc material lemnos. Conform cod-avizelor pentru 11.9599 mc lemn foc rășinoase ce avea ca destinatar persoană fizică;
  • În ziua de 15.05.2021 ora 17:38 a primit și depozitat cantitatea de 19,27062 mc material lemnos;
  • În ziua de 20.05.2021 ora 18:27 a primit și depozitat cantitatea de 41,5333 mc material lemnos, materiale lemnoase ce aveau ca destinatar persoane fizice.

În sarcina societății Lorenmar SRL s-au reținut 11 fapte contravenționale ca urmare a nerespectării. art. 72 din L46/2008, art. 19 alin. 1 din Legea 171/2010 și HG 497/2020, fiind dispuse următoarele măsuri:
  • Aplicarea a 10 sancțiuni contravenționale, conf art. 5-7 din OG2/2001 rap. la art. 19 alin. 1 lit. a) din legea 171/2010;
  • O amendă cu suma de 15.000 lei conf art. 19 alin. 1 lit. a) din legea 171/2010;
  • Confiscarea cantității totale de materiale lemnoase în volum de 462,76605 m3 în valoare de 49.171,99 lei (pe sortimente: 395,9811 m3 lemn foc rășinoase în valoare de 37.618,19 lei și 66,785 m3 lemn rășinoase pentru construcții în valoare de 11.553,805 lei), măsurile fiind dispuse în temeiul art. 19 alin. 1, rap. art. 22 alin. 6-7 din Legea 171/2010 a contravențiilor silvice și a Ordinului 202/2021.
Mai nouă Mai veche