Țigări de contrabandă găsite abandonate lângă graniță, la Vicovu de Sus

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, în cooperare cu lucători ai Sectorului Poliției de Frontiera Vicovu de Sus, au descoperit, marți, 19 octombrie 2021, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Vicovu de Sus, două colete cu țigări de proveniență Duty-Free.

S-a trecut la monitorizarea zonei, iar în cel mai scurt timp, au fost înștiințate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În continuare, baxurile au fost transportate la sediul instituției, unde în urma invetarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 2.000 pachete țigări, în valoare de 23.400 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.
Mai nouă Mai veche