VIDEO Contrabandă de țigări cu parapanta cu motor, la granița cu Ucraina

Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat 8.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost trecute ilegal peste frontieră din Ucraina în România, cu ajutorul unui aparat de zbor de mici dimensiuni.

În data de 28 octombrie 2021, în jurul orei 03.25, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Siret - ITPF Sighetu Marmaţiei au sesizat în zona de responsabilitate și observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere, un aparat de zbor de mici dimensiuni (posibil parapantă cu motor) care s-a deplasat din Ucraina în România, pe direcţia localităţilor Dorneşti-Grăniceşti, județul Suceava şi, ulterior, s-a întors pe teritoriul statului vecin.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina, precum şi autorităţile competente despre producerea evenimentului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, concomitent cu monitorizarea traseului aparatului de zbor.

De asemenea, în zona de responsabilitate pe direcţia respectivă s-au deplasat mai multe echipe operative care au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care pe raza localităţii Grăniceşti, jud. Suceava, au fost descoperite, abandonate, mai multe colete care conţineau țigări de contrabandă.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 8.000 de pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 93.600 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Mai nouă Mai veche